Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri (comentariu literar)

Dan, căpitan de plai este o creaţie matură a poetului Vasile Alecsandri. Poemul face parte din ciclul Legendelor care au ca temă fie lupta pentru libertate a poporului român - evocarea chipurilor unor eroi legendari, imaginari sau desprinşi din istorie -, fie geneza unor fenomene ale naturii, flori, păsări etc.

Poemul este structurat în mai multe tablouri într-o succesiune firească, ce aminteşte de compoziţia clasică în care întâlnim toate momentele subiectului literar, prezentate în ordine cronologică. Astfel, expoziţiunea conturează chipul lui Dan, fost oştean al lui Ştefan cel Mare, care trăieşte la bătrâneţe „ca şoimul singuratic”.

Imaginea trecerii timpului este figurată printr-o derulare simbolică a alternanţei de răsărituri şi apusuri: „privind cu jale lungă cum soarele apune... Aşa şi el apus-a din zile mari şi bune”. Personajul este surprins meditând la trecerea timpului, amintindu-şi vremurile de glorie de odinioară. Comparaţia, metafora-simbol, epitetul (mai ales!) sunt principale figuri semantice ale unui stil echilibrat, armonios.

Cel de al doilea tablou introduce o temă a naturii personificate cu rol de purtătoare a intrigii. Din conversaţia a doi stejari, Dan află că tătarii au năvălit în ţară: „Şi-acum în bălţi de sânge îşi joacă armăsarii”, imagine hiperbolică a nenorocirilor abătute asupra Moldovei... Stejarii sunt puşi să vorbească în autentic stil popular, cu inversiuni şi exclamaţii, cu interjecţii şi apelative specifice limbii populare: „O! frate, zice unul, un vânt în miez de noapte / Adusu-mi-a din vale lung vaiet, triste şoapte. / E sabie în ţară! au năvălit tătarii!”.

Un moment important al poemului îl constituie hotărârea lui Dan de a participa la lupta pentru înfrângerea duşmanului. De astă dată amprenta poeziei romantice cu metafore grandioase dă textului adevărata valoare: „O Doamne, Doamne sfinte, mai dă-mi zile de trai / Pân’ ce-oi strivi toţi lupii, toţi şerpii de pe plai!”. Celelalte secvenţe ale poemului urmăresc drumul lui Dan câtre prietenul său Ursan, plecarea lor la luptă şi înfruntarea tătarilor - momentul de maximă tensiune a poemului. În cursul acestei înfruntări, Ursan e rănit şi apărat de prietenul său Dan, până ce Fulga, fiica lui Ursan, îl scoate de pe câmpul de bătaie. Dan însă este el însuşi luat prizonier.

Scenele de luptă sunt prezentate în manieră hiperbolică, din care nu lipsesc urmele unei alegorii: „El intră şi se-ndeasă în gloata tremurândă / Ca giunghiul cel de moarte în inima plăpândă, / Şi paloşul ce luce ca fulger de urgie / Tot cade-n dreapta-n stânga, şi taie în carne vie”. Înfruntarea dintre Dan, prizonier al tătarilor, şi Ghirai, hanul tătărăsc, completează într-un plan moral punctul culminant al poemului, prin valorificarea unor comparaţii menite sa transmită ideea de sublim: „Ceahlăul sub furtună nu scade muşuroi! / Eu, Dan, sub vântul soartei să scad păgân nu voi!”

Deznodământul poemului nu face altceva decât să amplifice ideea de patriotism ca principala însuşire morală a lui Dan. După ce refuză cu demnitate trădarea legii strămoşeşti, el cere lui Ghirai împlinirea unei ultime dorinţe, decis să facă faţă cu bărbăţie morţii care-l aşteaptă. Dorinţa este exprimată sobru, concentrând în câteva epitete drama celui care moare departe de pământul natal: „Iar dacă ai tu cuget şi-ţi pasă de-al meu dor, / Ghirai, mă lasă, lasă în ora morţii grele / Să mai sărut o dată pământul ţării mele!”

Este evident că suma de semnificaţii ale poemului are în aceasta scenă-deznodământ o fericită reprezentare. Personajul se aşează prin cuvintele rostite într-o lumină apoteotică, în măsură să-l impresioneze pe însuşi Ghirai: „Uimit, Ghirai se scoală, cu mâna lui desface / Unealta de robie sub care leul zace, / Cumplitul lanţ ce-l leagă cu strânse noduri sute, / Şi zice grabnic: „Tată, ia calul meu şi du-te!”. Versurile devin astfel supremul omagiu în conturarea directă a portretului legendarului Dan, chiar dacă putem reproşa o anume artificialitate cuvintelor lui Ghirai.

Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar) - crispedia.ro

Plecarea lui Dan, trecerea Nistrului, trăirile sale prelungesc acest deznodământ. Senzaţiile capătă o mare amploare: „Inima lui creşte”, ... „ochii-i plini de jale privesc prin lacrimi podoaba ţării sale”... Gestul îngenuncherii prilejuieşte poetului relevarea unui sentiment de comuniune mitică între oştean şi pământul natal care „tresare” „şi care-l recunoaşte”. Întors în cortul hanului, Dan „suspină, şovăieşte şi, palid, cade mort!”

Poemul se încheie prin elogiul pe care îl rosteşte hanul (care se face aici purtătorul de cuvânt al scriitorului) la adresa vieţii exemplare a lui Dan. Prin conotaţia finala, poemul se hrăneşte din marile utopii ale omului exemplar al evului mediu. Dan este de fapt un cavaler pentru care onoarea şi demnitatea, dragostea de ţară şi faţa de suveranul care a rămas mereu Ştefan îi fixează definitiv destinul.

Exclamaţia hanului întăreşte, printr-o retorică care aminteşte de marile poeme ale lui Victor Hugo, imaginea unui luptător din speţa titanilor, construit însă în manieră populara. Moto-ul poemului, legătura cu natura, care se confundă aici cu ţara, stilizarea trăsăturilor de caracter ale lui Dan sunt argumente care vorbesc despre viziunea populară, legendară, în numele căreia se desfăşoară demersul creativ al lui Vasile Alecsandri.

Check Also

Pădurea spânzuraţilor, de Liviu Rebreanu (comentariu literar)

Romanul Pădurea spânzuraţilor, de Liviu Rebreanu, a apărut în anul 1922 şi are ca punct …

Fraţii Jderi, de Mihail Sadoveanu (rezumat literar)

Rezumat pe scurt Romanul Fraţii Jderi, de Mihail Sadoveanu, transfigurează epopeic epoca lui Ştefan cel …

La ţigănci, de Mircea Eliade (comentariu literar)

Nuvela La ţigănci a fost scrisă în 1959 şi marchează începutul unei noi faze în …

Patul lui Procust, de Camil Petrescu (comentariu literar)

Al doilea roman al lui Camil Petrescu (1894-1957), Patul lui Procust, apare în 1933, la …

Malul Siretului, de Vasile Alecsandri (comentariu literar)

Scriitorul şi opera Vasile Alecsandri (1821-1890) a fost cel mai mare scriitor al epocii preeminesciene, …