Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, analiză literară)

Poezia Scrisoarea III, Mihai Eminescu evocă o pagină de glorie din trecutul de luptă al poporului român - bătălia de la Rovine din octombrie 1394, punând totodată în lumină şi trăsăturile personajelor care participă la acţiune. Există două personaje individuale - Mircea cel Bătrân şi Baiazid -, cei doi conducători de oşti prezentaţi în antiteză, şi cele două armate, personajele colective ale poemului.

În tabloul bătăliei de la Rovine, Mircea demonstrează că, în cazul său, unitatea dintre vorbă şi faptă este deplină. Mihai Eminescu dedică acestui moment de împlinire şi de triumf al voievodului muntean una dintre cele mai inspirate pagini ale poeziei sale. Sub aspect compoziţional, prezentarea bătăliei pare o simfonie grandioasă, în care imaginile vizuale şi auditive se armonizează perfect. Tabloul se deschide cu imaginea dinamică a codrului, care se pune în mişcare, într-o impresionantă dezlănţuire shakespeariană, ca în Macbeth: „...Ce mai freamăt, ce mai zbucium / Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium, / Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, / Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă”.

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar) - crispedia.ro

În faţa dovezilor de stabilitate ale lui Mircea, el aduce argumentele facile ale nomadului cuceritor, îmbătat de vremelnice succese, cu o trufie nemăsurată, dată de pierderea sensului realităţii şi a perspectivei istorice. Baiazid încearcă să umple golul istoric pe care îl simte în spate cu vorbe şi de aceea tirada sa este stăpânită de o retorică furibundă, desfăşurată în general în regimul hiperbolei, al comparaţiilor homerice şi al personificărilor grandioase.

Portretul lui Mircea culminează în tabloul luptei de la Rovine: „Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare, / Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;”. Stăpân pe oameni şi natură, ca un adevărat Prospero (temutul magician din Furtuna lui William Shakespeare), Mircea, autentic monarh, întruneşte atribute magice divine. „La un semn” al său se dezlănţuie „furtuna”, ca o pedeapsă divină împotriva cotropitorilor: „Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul”.

Metaforele asigură plasticitatea limbajului cu ajutorul căruia Baiazid se proslăveşte, prezentându-şi într-o peroraţie demnă de cel mai valoros orator, izbânzile războinice.

„Zguduind din pace-adâncă... / Înnegrind tot orizontul... / Tremura înspăimântată marea... / ... a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă”.

Enumerarea metaforică cu amănunte hiperbolizante, a cuceririlor realizate de „neamurile Apusului”, a prestigiului pe care îl câştigă în timp, are o dublă motivaţie. În primul rând, Baiazid doreşte să-l domine pe Mircea, prezentându-se într-o postură net superioară lui, în al doilea rând, prin exagerarea voită a „atributelor” acestor popoare, victoria asupra lor capătă un plus de strălucire.

... Dunărea să-nece spumegând a tale oşti /.../ De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod; / Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă /.../ au cerut pământ şi apă /.../ ...se făcură toţi o apă ş-un pământ /.../ tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, /.../ iubirea de moşie e un zid / Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid...”.

Tirada lui Mircea este încărcată de o simplitate demnă; prezentarea metaforică a naturii îi atribuie valenţe afective. Aceasta devine un fel de simbol al apărării naţionale, într-o armonie perfectă cu sufletul eroului român, care ajunge la un moment dat la un adevărat patetism („iubirea de moşie e un zid”).

„Codrul clocoti de zgomot /.../ Călăreţii /.../ roiesc /.../ Orizontu-ntunecându-l /.../ Urlă câmpul /.../ Umbra morţii /.../ li se pare că se năruie tot cerul / Duduind soseau călării /.../ trec rupându-şi large uliţi; /.../ se-mprăştie a duşmanilor şiraguri / Acea grindin-oţelită / Înspre Dunăre o mână...”.

Check Also

Pădurea spânzuraţilor, de Liviu Rebreanu (comentariu literar)

Romanul Pădurea spânzuraţilor, de Liviu Rebreanu, a apărut în anul 1922 şi are ca punct …

Fraţii Jderi, de Mihail Sadoveanu (rezumat literar)

Rezumat pe scurt Romanul Fraţii Jderi, de Mihail Sadoveanu, transfigurează epopeic epoca lui Ştefan cel …

La ţigănci, de Mircea Eliade (comentariu literar)

Nuvela La ţigănci a fost scrisă în 1959 şi marchează începutul unei noi faze în …

Patul lui Procust, de Camil Petrescu (comentariu literar)

Al doilea roman al lui Camil Petrescu (1894-1957), Patul lui Procust, apare în 1933, la …

Malul Siretului, de Vasile Alecsandri (comentariu literar)

Scriitorul şi opera Vasile Alecsandri (1821-1890) a fost cel mai mare scriitor al epocii preeminesciene, …