Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar)

În proiectul iniţial al lui Mihai Eminescu, Scrisoarea III şi Împărat şi proletar, urma să se integreze în vastul poem Memento mori ca episod final. Ulterior, a rescris-o în alt metru şi i-a dat o nouă individualitate numind-o Patria şi patrioţii, edificator pentru intenţiile scriitorului. Versiunea finală a apărut sub un titlu neutru, mai puţin apăsat, dar problematica a rămas aceeaşi. Dacă în primele două Scrisori Eminescu vorbea despre condiţia savantului şi a artistului, în Scrisoarea III geniul este omul politic, cezarul, conducătorul. Poetul îi deplânge dispariţia într-o lume mânată de interese egoiste şi de mediocritate.

Ţara e văzută de poetul Mihai Eminescu în dimensiunea ei de adâncime, ca o legătură indisolubilă între pământ, natură, oameni, nevoi şi aspiraţii (ca în folclor), figurate într-o expresivă enumeraţie („ sărăcia şi nevoile şi neamul”) în care cuvintele au valoare de simbol. Pronumele „tot”, propoziţia atributivă determinativă „ce mişcă-n ţara asta”, sinecdoca - „râul”, „ramul” - conturează imaginea esenţializată a patriei. Tăria ei nu sunt zidurile de piatră ridicate în calea năvălitorilor, ci iubirea de moşie. „Un zid” devine astfel o expresivă metaforă a sentimentului ţării care unifică toate realităţile pământului românesc în încrâncenata lor împotrivire.

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar) - crispedia.ro

Pe această idee poetică se va fundamenta, în continuare, întreg tabloul bătăliei (pagină descriptivă antologică din literatura română şi universală). Mai întâi, personificat în viziune folclorică, frate cu românul, „codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium”, oştenii lui Mircea şi ai ţării ies din „umbra întunecoasă”, la „poala lui cea verde” (metaforă ce se înscrie în aceeaşi sferă de semnificaţii, sugerând plastic marginea pădurii şi, afectiv, alianţa românului cu natura, codrul constituind de-a lungul epocilor zbuciumate un spaţiu ocrotitor).

Asupra oştirii turceşti, „se-ntinde umbra morţii”, împăratul striga „ca şi leul în turbare”, ridicând zadarnic flamura verde. Citind atent descrierea bătăliei de la Călugăreni, făcută de Nicolae Bălcescu, în Românii supt Mihai Voievod Viteazul, şi poemul Dumbrava Roşie de Vasile Alecsandri, având şi informaţia, de tot sumară însă, din cronica lui Mihai Moxa, Eminescu lasă una dintre cele mai frumoase pagini în care e povestită o luptă din trecutul nostru istoric. Dinamismul e dat şi de inversiunile sintactice, însă cu totul în spiritul limbii, când se notează mişcări de ansamblu văzute simultan: „în genunchi cădeau pedeştri”, „Cad săgeţile”, „Risipite se-mprăştie”, „Ca potop ce prăpădeşte”.

Este interesant că Eminescu, punând expresia în gura lui Mircea, printr-o răsturnare de sensuri, prin inversarea locurilor în frază ale celor două vocabule - în spiritul limbii populare - şi prin punerea lor în rimă, realizează un ingenios joc de cuvinte: „Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă, / Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă; / Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-spăimânt, / Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ”.

Epitetele susţin, de asemenea, intenţiile de figurare plastică şi hiperbolizare a luptei: (nouri) de aramă, (ropotul) de grindeni, (se clatină) rărite, (şiruri) lungi, (vijelia) îngrozitoare, (goneau) biruitoare, (mare) tulburată, (pleava) vânturată. Se accentuează astfel sensurile cele mai adânci ale întregii poezii. Iubirea de patrie este „zidul” de apărare al unui popor şi posibilitatea lui de dăinuire în timp.

Comparaţia se mişcau ca păduri de lănci şi săbii reali­zează, ca şi repetiţia anterioară, o imagine de mişcare hiperbolizată, iar prin intercalarea epitetului personificator îngrozi­toare pe lângă verbul se mişcau imaginea devine terifiantă.

Repetiţia râuri-râuri sugerează mulţimea oştilor care curge năvalnic asemenea unor ape dezlănţuite. Totodată, ea constituie şi o metaforă deoarece are la bază comparaţia dintre ostile crucia­ţilor şi râuri, însuşirile lor comune fiind numărul mare, tu­multul şi permanenta mişcare.

Măsura este de 16 silabe, rima este împerecheată, iar ritmul este trohaic. Repetiţia existentă în text este râuri-râuri, iar comparaţia este se mişcau ca păduri de lănci şi săbii. Ambele procedee artistice au rol hiperbolizator.

Hiperbolizarea, în ultimul vers, se realizează prin personificarea tremura marea şi prin epitetul personificator tremura înspăimântată. Celor două procedee artistice li se alătură şi inversiunea ale lor corăbii, prin care poetul insistă asupra posesorului care este şi agent al acţiunii.

Check Also

Pădurea spânzuraţilor, de Liviu Rebreanu (comentariu literar)

Romanul Pădurea spânzuraţilor, de Liviu Rebreanu, a apărut în anul 1922 şi are ca punct …

Fraţii Jderi, de Mihail Sadoveanu (rezumat literar)

Rezumat pe scurt Romanul Fraţii Jderi, de Mihail Sadoveanu, transfigurează epopeic epoca lui Ştefan cel …

La ţigănci, de Mircea Eliade (comentariu literar)

Nuvela La ţigănci a fost scrisă în 1959 şi marchează începutul unei noi faze în …

Patul lui Procust, de Camil Petrescu (comentariu literar)

Al doilea roman al lui Camil Petrescu (1894-1957), Patul lui Procust, apare în 1933, la …

Malul Siretului, de Vasile Alecsandri (comentariu literar)

Scriitorul şi opera Vasile Alecsandri (1821-1890) a fost cel mai mare scriitor al epocii preeminesciene, …