Tag Archives: Opera lui Mihai Eminescu

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (rezumat literar, comentariu literar)

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în 1881 în revista „Convorbiri literare”. Episodul întâi are o desfăşurare amplă, evocatoare, epopeică, fiind alcătuit din patru tablouri cu o netă individualitate artistică. Primul tablou are înfăţişarea unei legende feerice: un tânăr sultan doarme ca un îndrăgostit romantic sub ferestrele iubitei – mlădioasa Malcatun – şi visează că Luna, prefăcută în fecioară (motivul va fi inversat în Luceafărul) îl cheamă într-un straniu joc nupţial, scris în cartea vieţii ca o pecetluire de destin. Luna dispare, imaginea se tulbură şi visul ia o altă direcţie: …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (rezumat literar)

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, este definită ca scriere în versuri, cu caracter liric, prin care se exprimă sentimente de indignare sau de dispreţ, de ridiculizare şi condamnare, cu accente satirice, a viciilor şi aspectelor negative, ridicole ale societăţii. În contrast cu Mircea, Baiazid, ale cărui oşti trecuseră Dunărea „în sunet de fanfară” – cu orgoliul zgomotos al cotropitorilor dintotdeauna – , este plin de înfumurare şi de mânie abia reţinută, când află că românii nu primesc să i se închine. Discursul lui începe cu o întrebare de o retorică violentă: „Cum? Când lumea mi-i deschisă, a privi gândeşti că …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, conţine, la un nivel artistic desăvârşit, ideile sociale şi politice ale lui Eminescu, credinţa lui că patria este o realitate istorică, pentru menţinerea şi înălţarea căreia poporul a făcut eforturi de milenii, luptând şi sacrificându-se pentru liberate şi independenţă. Revolta titanică, pamfletară, a poetului se îndreaptă împotriva „beţiei de cuvinte”, a demagogiei, împotriva politicienilor interesaţi, care spetează public sentimentul sublim al patriei, transformându-l într-un instrument de parvenire şi dominaţie. Aceştia se detaşează net de adevăraţii patrioţi, pentru că, – zice Eminescu -: „naţionalitatea se simte cu inima şi nu se vorbeşte numai cu gura; ceea …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat critic)

În prima parte a Scrisorii III, Mihai Eminescu foloseşte imagini şi cuvinte frumoase, între care epitetul ornant avea locul său bine stabilit. Despărţindu-se de trecut, poetul mai lasă să se audă aceste acorduri de neuitat: „Rămâneţi dară cu bine, Basarabi şi voi Muşatini, / Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini, / Ce cu spada şi cu plugul aţi întins moşia noastră / De la Tisa pân-la Mare şi la Dunărea albastră”. În lupta de la Rovine, aşa cum apare în poezia eminesciană, se confruntă de fapt două civilizaţii, două moduri de a fi, două concepţii despre patrie, înfăţişate …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, eseu literar)

Înălţimea de gând şi frumuseţea rostirii româneşti găsesc în poezia Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu expresia lor cea mai strălucită. E mirajul artei eminesciene în care cuvintele sunt chemate să exprime sensurile existenţei şi ale devenirii lumii, să înalţe cugetul, în cercuri din ce în ce mai largi, pentru a îmbrăţişa întreg universul. Tabloul extrem de dinamic al bătăliei, tulburător, de un patriotism vibrant, se constituie prin aglomerări de verbe de acţiune, ce reliefează mişcarea tumultuoasă, traiectoriile imprevizibile şi totuşi perfect orchestrate ale oştenilor pe câmpul de luptă. Eminescu anticipează aici arta cinematografică a mişcărilor de ansamblu văzute simultan, …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, aprecieri critice)

În perioada definitivării Scrisorii III, Mihai Eminescu scria în „Timpul”: „dar astfel stând împrejurările. Românul ne va da voie să facem şi să menţinem deosebirea între ţara lui Ştefan şi a lui Mircea, din a cănii sâmbure născător a răsărit un codru de lanuri, şi între ţara ofiliţilor şi parfumaţilor caraghioşi care se felicită prin Paris cu comunarzii şi-şi petrec zilele dormind şi nopţile prin Bal-Mabille”. Plecând de la calificativul Bătrân, care însă a fost adăugat la numele voievodului numai de urmaşi-spre a se face deosebirea de alţi domnitori care au purtat numele de Mircea, perindaţi la scaunul Ţării Româneşti …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, analiză literară)

Poezia Scrisoarea III, Mihai Eminescu evocă o pagină de glorie din trecutul de luptă al poporului român – bătălia de la Rovine din octombrie 1394, punând totodată în lumină şi trăsăturile personajelor care participă la acţiune. Există două personaje individuale – Mircea cel Bătrân şi Baiazid -, cei doi conducători de oşti prezentaţi în antiteză, şi cele două armate, personajele colective ale poemului. În tabloul bătăliei de la Rovine, Mircea demonstrează că, în cazul său, unitatea dintre vorbă şi faptă este deplină. Mihai Eminescu dedică acestui moment de împlinire şi de triumf al voievodului muntean una dintre cele mai inspirate …

Read More »

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar)

În proiectul iniţial al lui Mihai Eminescu, Scrisoarea III şi Împărat şi proletar, urma să se integreze în vastul poem Memento mori ca episod final. Ulterior, a rescris-o în alt metru şi i-a dat o nouă individualitate numind-o Patria şi patrioţii, edificator pentru intenţiile scriitorului. Versiunea finală a apărut sub un titlu neutru, mai puţin apăsat, dar problematica a rămas aceeaşi. Dacă în primele două Scrisori Eminescu vorbea despre condiţia savantului şi a artistului, în Scrisoarea III geniul este omul politic, cezarul, conducătorul. Poetul îi deplânge dispariţia într-o lume mânată de interese egoiste şi de mediocritate. Ţara e văzută de …

Read More »

Făt-Frumos din lacrimă, de Mihai Eminescu (comentariu literar)

Făt-Frumos din lacrimă este un basm care a fost publicată în „Convorbiri literare” la 1 şi 15 noiembrie 1870, chiar din vremea studenţiei lui Mihai Eminescu. E povestea lui Făt-Frumos izbăvind pe împăratul vecin de Mama-Pădurilor, care cere jertfă de copii. Pe faţa acesteia, Ileana, şi-o ia însuşi logodnică, dar din frăţie de cruce merge să aducă pentru împăratul prieten pe fata Genarului. Dintr-o înfrângere, când e prefăcut în râu, îl scapă Dumnezeu şi Sfântul Petru. Originalitatea basmului eminescian constă în: arta narativă, dimensiunile fantasticului – aici intervenind divinul, Genarul, arta portretelor, descrierile fantastice, limbajul poetic – imagini vizuale, auditive, …

Read More »

Sărmanul Dionis, de Mihai Eminescu (comentariu literar)

A spune acum, precum se spune de obicei prin manuale, că Sărmanul Dionis, de Mihai Eminescu, ilustrează teoria transcendentalităţii formelor intuiţiei, păstrându-se prin urmare în marginile criticismului kantian, înseamnă a cerceta lucrurile superficial şi a da nuvelei o valoare de conţinut mai mică decât are în realitate. Să încercăm numai să comentăm în spirit kantian nuvela şi vom vedea îndată în ce contradicţii şi absurdităţi cădem. Fantastica meditaţie a lui Dionis e aceasta: «…şi tot astfel, dacă închid un ochi, văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De-aş avea trei ochi, aş vedea-o şi mai mare, şi cu cât …

Read More »